whatsapp-

Whatsapp disponibil acum pe Windows şi OS X

IT Software

Sharing is caring!

Whatsapp este una dintre cele mai populare aplicaţie de mesagerie instant din lume, însă până de curând aceasta era disponibilă exclusiv pe dispozitive mobile. După lansarea serviciului în browser, credeam că planurile pentru PC s-au terminat, însă astăzi, Facebook a anunţat lansarea unei aplicaţii native pentru Windows şi OS X. Aceasta este disponibilă pentru download gratuity chiar acum şi poate fi utilizată de oricine are aplicaţia Whatsapp pe mobil şi un cont pe acest serviciu.

Instalarea aplicaţiei nu implică nimic special, fiind necesar un simplu download de 61,5 MB. Pentru instalare pe PC este necesar minimum Windows 8, în timp ce pentru computerele Apple, cel mai recent sistem de operare compatibil este OS X 10.9. Utilizarea aplicaţiei pentru PC implică însă autentificarea folosind aplicaţia pentru mobil, asemeni aplicaţiei web, lansată în urmă cu mai mult de un an. Este necesară scanarea unui cod QR pentru log in, care trebuie realizată la fiecare pornire a aplicaţiei

Aplicaţia în sine nu oferă foarte multă funcţionalitate în plus, însă va fi o unealtă foarte utilă pentru cei care sunt responsabili cu întreţinerea unui cont de Whatsapp al unei companii. Poţi naviga între conversaţii mult mai uşor folosind un mouse pentru a deschide fiecare conversaţie în parte, iar tastarea pe o tastatură adevărată este mult mai eficientă decât tastarea pe un ecran tactil. Spre diferenţă de versiunea dispoibilă în browser, aplicaţia nativă Whatsapp va fi mai eficientă şi va putea oferi funcţionalitate în plus, care nu este posibilă în spaţiul web.

Aplicaţia web rămâne în permanenţă legată la versiunea pentru mobil pentru a sincroniza mesajele, primul mesaj pe care îl primeşti atunci când porneşti aplicaţia de Windows fiind recomandarea utilizării unei conexiuni WiFi pe telefon pentru a limita consumul de date de pe abonamentul telecom.

Download Whatsapp for Windows

Sursa: http://www.go4it.ro

More from my site

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.