Hidrolicitatea

Ce este Hidorolicitatea

Știința

Sharing is caring!

 Ce este Hidorolicitatea

   ‘‘Hidrolicitate’‘, noua sursă de energie electrică provenită din combinaţia energiei solare şi a hidrogenului. Are o eficienţă fără precedent-Menționează sit-ul descopera.ro. Prin acest articol scoate în evidență posibilitatea  de a produce energie electrică într-un mod ingenios.

Energia solară este o soluţie atât ecologică cât şi ingenioasă, dar nu mereu se arată a fi atât de eficientă precum ne-am dori, fiindcă poate genera energie electrică numai atunci când soarele se află la datorie. O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a venit cu un nou tip de sistem de aprovizionare cu energie, numit„Hidrolicitate”, care combină puterea de lumină a soarelui cu combustibilul hidrogen.

Există două moduri prin care putem reţine energia solară: celule fotovoltaice (panourile care se instalează pe acoperişuri) şi centrale termice solare, care concentrează razele Soarelui, apoi utilizează căldura generată pentru a încălzi apă şi porni turbinele cu ajutorul aburului rezultat. Ultima metodă captează mai mult din spectru solar, dar este mai puţin eficientă decât un panou solar standard, ea poate lucra numai în lumina directă a soarelui.

Potrivit cercetătorilor, combinarea puterii termice solare cu facilităţile de producţie a combustibilului hidrogen poate eficientiza eficienţa ambelor tipuri de generare a energiei electrice. Un sistem integrat ar produce atât abur pentru generarea imediată a electricităţii, cât şi hidrogen pentru a-l depozita spre o utilizare ulterioară. Acest lucru ar permite ţărilor să devină mai independente din perspectiva energetică şi să valorifice sursele regenerabile de energie.

Echipa formată din oameni de ştiinţă de la Universitatea Purdue (SUA) şi Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (Elveţia) afirmă că această nouă tehnică poate produce hidrogen cu o eficienţă de 50 la sută şi energie electrică la o eficienţă fără precedent, de 46 la sută. Această eficienţă se datorează modului în care turbinele de presiune înaltă pot fi folosite pentru a rula în succesiunea celor de presiune joasă.

Se consideră că hidrolicitatea ar putea ajunge la o eficienţă de 35 la sută în captarea energiei solare şi transformarea ei în energie electrică doar într-un singur ciclu de 24 de ore. Acest lucru se aseamănă cu combinaţia dintre celulele fotovoltaice multifuncţionale cu puterea unei baterii.

Hidrogenul, cu funcţia de combustibil, produs alături de energia electrică, este important nu numai prin utilizarea lui în domeniul transporturilor, produselor chimice şi în alte industrii, dar şi prin faptul că el nu-şi pierde din capacităţi atunci când este stocat.

Când soarele apune, puterea stocată a hidrogenului ar menţine procesul de generare a energiei, ceea ce înseamnă că turbinele nu trebuie să se oprească sau să fie repornite, ele vor funcţiona continuu.

„Conceptul oferă o oportunitate interesantă pentru a crea o economie durabilă şi pentru a satisface toate nevoile omului, inclusiv necesarul alimentar, de transport, încălzire şi energie electrică. În mod tradiţional, producţia de electricitate şi producţia de hidrogen sunt studiate în mod izolat, iar ceea ce am făcut noi este combinarea acestor procese, de asemenea, îmbunătăţindu-le”, a declarat Rakesh Agrawal, unul din membrii echipei de la Universitatea Purdue.

Până în prezent, oamenii de ştiinţă au produs doar modele ale procesului – urmatorul pas este de a experimenta în realitate.

Sursa:http://www.descopera.ro/stiinta/14921567-hidrolicitate-noua-sursa-de-energie-electrica-provenita-din-combinatia-energiei-solare-si-a-hidrogenului-are-o-eficienta-fara-precedent

și http://www.sciencealert.com/hydricity-is-a-new-power-source-combining-solar-energy-and-hydrogen

More from my site

  • Panouri Solare utile Panouri Solare utile (0)
    Necesitatea de a produce energie electrică i-a determinat pe oameni să adopte nenumărate metode, unele fiind poluante iar altele mai puțin. Majoritatea oamenilor folosesc curentul electric […] Posted in Știința
  • Apa – Lichidul esențial vieții Apa – Lichidul esențial vieții (0)
    Apa deși reprezintă o substanță simplă, dar totodată foarte complexă . Fiecare moleculă de apă conţine doar trei atomi, doi de hidrogen şi unu de oxigen. Cu toate acestea, oamenii de […] Posted in cultura, Știința
  • Tesla a pus în vânzare țiglele solare Tesla a pus în vânzare țiglele solare (0)
    Tesla a pus în vânzare țiglele solare    Noutăți: țiglele solare. CEO-ul Tesla, Elon Musk, a anunțat recent că revoluționarele țigle solare sunt acum disponibile pe piață, și le pune în […] Posted in cultura, Știința
  • Panouri radiante-o soluție pentru locuință Panouri radiante-o soluție pentru locuință (0)
    Panouri radiante-o soluție pentru locuință      PANOURILE RADIANTE  sunt o nouă modalitate de a încălzi o încăpere fără să-ţi mai trebuiască centrală şi fără să consumi gaz, practic se […] Posted in Casa, casă, cultura, Știința

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.