Lavanda, o poveste cu mult parfum

Sănătate Știința

Sharing is caring!

Datorita mirosului sau deosebit si proprietatilor sale speciale, lavanda este una dintre cele mai iubite plante aromate de pe glob. Astazi, genul Lavandula cuprinde peste 30 de specii diferite, care au, fiecare, multe varietati. Numele de lavanda (Lavandula) i-a fost dat acestei plante de catre romanii antici si provine, cel mai probabil, din verbul latin lavare, care inseamna “a spala”, insa e posibil sa vina din cuvantul livendulo, care inseamna “vanat, invinetit, livid, albastrui”. La noi se mai numeste si levantica. Oamenii cunosc lavanda de peste doua mii de ani, ea avand o poveste deosebit de interesanta. Datorita calitatilor sale de exceptie, in limbajul florilor, lavanda a fost asociata cu devotiunea, norocul, succesul, fericirea, dar si cu suspiciunea. Vechii egipteni, de pilda, o foloseau ca planta decorativa, isi parfumau pielea cu ea, dar o foloseau si in procesul de mumificare, caci in unele piramide s-au gasit urne decorative in care mai existau resturi de lavanda.

Grecii i-au urmat pe egipteni, invatand de la ei multe lucruri despre parfumurile din flori de lavanda si despre cum sa utilizeze ierburile aromate in general. Vechii romani au preluat apoi si ei, de la greci, pasiunea pentru lavanda, apreciindu-i aroma deosebita. Foloseau florile de lavanda in baile publice, unde parfumau apa si aerul, precum si in locuintele proprii. De asemenea, isi parfumau trupul si o foloseau chiar si ca ingredient in bucatarie. Din cate se cunoaste in acest moment, romanii au fost primii care au utilizat-o in scopuri medicinale. Se pare ca, in unele cazuri, acolo unde in Biblie se vorbeste despre nard este vorba, de fapt, de lavanda. Fecioara Maria ar fi folosit, de fapt, lavanda atunci cand il imbaia pe copilul Iisus si, la fel, cand l-a uns dupa crucificare, pregatindu-l de inmormantare.
In Renastere, europenii foloseau lavanda pentru a se proteja de infectii, mai ales in timpul Marii Ciume, cand s-a observat ca utilizarea ei reducea rata mortalitatii. De fapt, acum stim ca lavanda are proprietati de repelent pentru insecte si anumite rozatoare, astfel ca ea alunga sobolanii din zona, oprind raspandirea ciumei, care se transmitea prin paduchii acestora. Casa Regala a Angliei si mai ales Regina Victoria apreciau foarte mult aceasta planta speciala. Regina si-a desemnat chiar un furnizor oficial de levantica, Miss Sarah Sprules “Furnizor al Reginei”! Era folosita in toate castelele regale, in toate variantele posibile, de la spalatul si curatatul pardoselilor si al mobilei pana la parfumarea tuturor lenjeriilor de pat.

Lavanda are o puternica actiune antibacteriala

Regina cerea ca in fiecare zi sa-i fie livrate buchetele de lavanda proaspata. Florile erau imprastiate printre pietrele din pardoseala palatului, astfel ca, atunci cand erau calcate, eliberau in aer mireasma lor deosebita, improspatand atmosfera. Interesul reginei pentru levantica le-a incurajat pe toate doamnele din lumea buna a Angliei sa ii caute parfumul. In acea perioada, vanzatorii stradali vindeau mari cantitati de levantica inflorita, culeasa de pe dealuri, cantand si laudandu-si produsele. Unele dintre chemarile lor au fost publicate in culegerea The Cries of London, iar unele cantece au devenit foarte populare, de exemplu Lavender Blue. La randul lor, femeile faceau din lavanda bine-cunoscutele buchetele tussie-mussie, de dat in dar. Cererea foarte mare, mai ales din partea Casei Regale, a dus la inceperea cultivarii soiurilor Lavandula officinalis si Lavandula angustifolia la scara comerciala in Anglia. In scurt timp, aproape fiecare familie cultiva lavanda in curte sau in gradina de langa casa, alaturi de alte plante aromatice.
Mai aproape de noi, calitatile medicinale ale lavandei au fost redescoperite de catre unul dintre fondatorii aromaterapiei, Rene Maurice Gatefosse, in mod accidental. Ranindu-se rau la mana, in laborator, iar tratamentele traditionale nefiind eficiente, el s-a vindecat cu ajutorul uleiului de lavanda. S-au gasit note din care rezulta ca si in Primul Razboi Mondial lavanda era utilizata ca antiseptic pentru ranile militarilor. Astazi s-a demonstrat stiintific ca ea are o puternica actiune antibacteriala. Din punct de vedere botanic, levantica este inrudita cu menta, facand parte din aceeasi familie, Lamiaceae. Exista foarte multe varietati cultivate, care fac parte din cele peste 40 de specii diferite ale genului, cea mai cultivata fiind insa Lavandula angustifolia. Florile sunt albastre sau violet, de cele mai multe ori, dar exista varietati cu flori roz sau chiar galbene. Interesant este ca levantica nu face seminte, ci se inmulteste prin diviziunea radacinilor sau prin butasi. E o planta perena, iar unele soiuri sunt foarte rezistente la ger.
Cultivarea sa a inceput în Evul Mediu, iar astazi exista plantatii peste tot, din Australia pana in Europa si din Asia pana in America de Nord. Regiunea Provence din Franta e celebra pentru campurile sale de lavanda, care au devenit simbolul sau. De altfel, Provence este cel mai mare producator de lavanda din lume, fiind urmata de Canada, SUA, Australia, Japonia, Bulgaria, Germania, Rusia, Spania si Olanda.
Datorita interesului crescand pentru produsele naturale si pentru remediile medicinale si terapeutice naturale, ierburile apreciate de catre stramosii nostri au revenit in centrul atentiei. Oamenii sunt curiosi sa afle ce anume poate vindeca fiecare planta in parte. De altfel, multe dintre medicamentele de astazi sunt obtinute cu ajutorul plantelor.

Lavanda are si un efect soporific, ne induce somnolenta

Lavanda se remarca in primul rand prin proprietatea sa de a elimina tensiunea nervoasa, de a usura durerea, de a dezinfecta pielea, de a trata unele afectiuni respiratorii si de a imbunatati circulatia sanguina. Balonarea si digestia slaba pot fi rezultatul unui numar prea mare de bacterii “rele”, lucru care se intampla, de pilda, atunci cand luam antibiotice. Polifenolii (antioxidanti) din lavanda pot ajuta la reducerea acestor bacterii “rele” din stomac. O combinatie buna este, de exemplu, iaurtul grecesc, si el bun pentru stomac, peste care se imprastie cativa stropi de lavanda uscata pentru gatit.
Lavanda are si un efect soporific, ne induce somnolenta. Cercetarile au aratat ca mirosul sau ne scade pulsul si ne diminueaza tensiunea vasculara, relaxandu-ne. Punem in apropiere de noi, intr-un vas, o mana de lavanda uscata sau difuzam in dormitor putin ulei de lavanda, iar efectul nu va intarzia. Totusi, se pare ca pentru un efect deplin e necesar sa nu consumam cafeina timp de 10 ore inainte de momentul culcarii, sa inchidem toate aparatele care ne pot distrage atentia si sa repetam ritualul cu lavanda la aceeasi ora in fiecare seara. Fiind un antiinflamator natural, lavanda ne scapa si de mancarimile, umflaturile si petele rosii cauzate de intepaturile tantarilor, de exemplu.


Si in cosmetica si ingrijire corporala, lavanda are nenumarate intrebuintari, atat datorita parfumului sau pregnant, cat si datorita proprietatilor sale speciale. A fost utilizata in acest scop de secole si este, probabil, cea mai cunoscuta planta aromatica de pe piata produselor de ingrijire a pielii. De pilda, imbunatateste pielea scalpului si ne scapa de matreata. Uleiul esential de lavanda se amesteca cu ulei de masline sau de migdale, se incalzeste putin, apoi se maseaza pe pielea capului, lasandu-l sa actioneze timp de o ora. Lavanda o intalnim in compozitia a numeroase lotiuni, sapunuri, geluri de dus si sampoane, uleiuri pentru masaj, creme pentru ten si piele si creme antiacneice, masti gomaj si scrub, lotiuni dupa plaja, tonifiante, parfumuri etc.
Fitonutrientii pe care ii contine lavanda pot fi adaugati in meniul nostru obisnuit prin unele ierburi de Provence, pe care le gasim acum in orice supermarket. Acestea merg cu fripturi, sote-uri, mancaruri din carne de pui, legume, cuscus, pilaf etc. Pe langa utilizarile sale in industria cosmetica, in medicina, în aromaterapie si in bucatarie, apreciem lavanda si ca repelent pentru insecte, vara. O intalnim adesea si in potpuriurile din plante parfumate cu care inmiresmam atmosfera din locuinta. Desigur, lavanda este, de asemenea, o foarte atragatoare planta decorativa, in gradina sau in ghiveci, pe terasa sau patio, iar din nectarul florilor sale albinele obtin o miere de foarte buna calitate.

sursa: www.daciccool.ro

More from my site

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.